vineri, 28 mai 2010

Muzică-n alămuri

Prejudecata defavorabilă este un fenomen psihologic prin care oamenii dau o pondere mai mare lucrurilor rele decât experienţelor pozitive. Denaturarea cognitivă este o manifestare iraţională a minţii care perpetuează anumite tulburări psihologice. Un exemplu de astfel de tulburare este etichetarea şi generalizarea. 
 
Aceste manifestări pot explica într-un fel răspunsurile pe care le-am primit de la câţiva amici atunci când le-am zis de concertul Fanfare Ciocârlia din Stockholm. "Nu vreau să dau bani la ţigani" ... "o să fie plin de ciorditori" ... "vor veni scandalagii români care stau p-aici".
 
După cum ziceam, miercuri seară a venit Fanfare să Ciocârlească într-un club. Au fost vreo 300 de spectatori, printre care şi noi, 5 români. Mai erau încă vreo 2 conaţionali pe care i-am auzit vorbind între ei pe lângă scenă, unul fiind venit cu trupa. Cum se vede, o prezenţă românească redusă considerabil de angoase.
 
A fost un show de pomină. Lumini, sunet, prezenţă scenică, totul la superlativ. Datorită repetării numelui "România" nu cred că mai era nici-un dubiu despre originea muzicii. Nordicii dansau frenetic, care cum putea şi cum se pricepea, fără vreo teamă legată de ciorditorii imaginari din jur. Aia ne-au lăsat-o nouă.
 
La final au coborât de pe scenă şi-au mai băgat vreo 3 cântece printre spectatori. Un tânăr i-a luat pălăria de pe cap celui mai în vârstă membru al trupei şi-a plecat cu ea. Suvenir. Deci până la urmă au fost ciorditori, da' de la ei.











luni, 24 mai 2010

Victima coincidenţei

Până acum n-am mai văzut controlori la metrou, ceea ce nu m-a împiedicat să-mi iau bilet de fiecare dată.

Dar ieri am observat că lipseau porţile de acces în staţie. Asta mi-a trezit apetitul pentru aventură şi m-am decis să comit scârnăvia. Am trecut nonşalant, am luat destins metroul, urmând ca la destinaţie să întâlnesc nişte domni pe care nu-i mai întâlnisem, după cum ziceam.

Mi s-a spus apoi mai în glumă, mai în serios: deci tu eşti unul dintre cei pentru care plătesc eu. Practic, sunt unul care plăteşte în mod obişnuit, dar odată şi-a luat un bilet de lux de 120 de euro.

Eurovision beton

Până să ajung în Suedia, tot ce ştiam despre Eurovision era că auzisem de el. Pentru mine, un ignorant în domeniul muzical, era un concurs obscur la care România participa de obicei cu piese siropoase, pe care mai apoi le mai ţineau minte doar autorii şi interpreţii lor.

În Suedia în schimb, şi de fapt cred că în toată Scandinavia, situaţia se schimbă. Poate doar meciurile de hochei ale naţionalei să fie pe scară popularităţii deasupra lui Melodifestivalen, concursul naţional pentru selecţia piesei care va ajunge la Eurovision.

Este distractiv să te aduni cu prieteni din mai multe ţări şi să urmăreşti cu ei concursul. Evenimentul devine astfel un prilej bun de glume la adresa celorlalte naţii. Am făcut treaba asta acum doi ani, acasă la un amic finlandez, unde Finlanda, Moldova, România, Grecia, Suedia şi Slovacia au fost tările de origine ale spectatorilor din sufragerie.

Anul ăsta nu cred că va câştiga Suedia. Poate şi din cauze care ţin de politică, majoritatea ţărilor votându-şi vecinii, dar motivul adevărat îl puteţi deduce urmărind acest video din finala Melodifestivalen:



Dacă nu v-aţi prins de ce nu iese Suedia câştigatoare, este din cauză că nu asta-i piesa cu care participă.

miercuri, 19 mai 2010

Dragoste sub tei

În prima seară la Berlin am făcut o plimbare de la hostel până la poarta Brandenburg. După ce m-am zgâit la ea pe toate părţile şi apoi la mulţimea de turişti rânjind în faţa propriilor camere foto, m-am retras pentru un snack fiţos într-un loc luxos. Mai precis un bockwurst la botu' calului la chioşcul din faţa hotelului Adlon, imediat cum intri pe celebra straße Unter den Linden.
 
Am înfulecat cârnatul tăiat bucăţele de către un domn corpolent, privind pelerinii înaintând spre poarta de acum luminată ca de seară.
 
Toaleta publică de lângă chioşc mă îmbia la un pişu, acumulat cu tenacitate de-a lungul plimbării. Intrarea era 50 cenţi, eu aveam doar o monedă de 1 euro. M-am îndreptat spre domnul voinic din chioşc, ca să-l rog să-mi schimbe. 
 
Acum, facem rapid o scurtă călătorie în trecut, în primăvara lui 2005. Eram în Grădinile Luxembourg din Paris. Doi tineri au venit spre mine şi mi-au înmânat o cameră foto, iar unul din ei mi-a zis într-o engleză puţin pocită: "May I please you to take us a photo?" 
 
5 ani mai târziu, mă adresez la rândul meu domnului din chioşc: "Could you change me for the toilet?"
 
Nu cred c-a înţeles exact ce-i ziceam, dar a priceput "toilet" şi faptul că-i înmânam 1 euro la schimbat. În toaletă se auzea duios muzică clasică. M-aşteptam la "Dragostea din tei", dat fiind că eram pe Unter den Linden ("under the linden trees").

vineri, 14 mai 2010

Calabalâc ad-hoc

Astăzi plec la Berlin pentru 4 zile.

Până nu demult făceam liste cu lucrurile de pus în bagaje. După ce mă întoarceam, treceam în lista corespunzătoare lucrurile pe care uitasem să le iau cu mine. Scopul era să menţin o evidenţă a ceea ce trebuia să intre în bagaj în funcţie de loc şi perioadă.

Aveam o listă numită La mare - 3 zile. Exista şi lista La munte - 2 zile. Apoi au început să apăra liste mai specifice: Luleå - 5 zile. Luleå e la mare, dar nu e ca la noi la mare, nu iau cu mine lucruri de plajă, nisip ... nu că în general aş fi un mare amator de plajă şi nisip. Luleå nu e nici la munte, dar e în mijlocul naturii, deci anumite lucruri din lista pentru munte se pretează.

Astfel lucrurile au început să se complice şi eu să mă plictisesc să mai ţin liste. Am constatat şi că începusem să car după mine lucruri în plus. Prea multe tricouri, prea multe perechi de şosete. Aşa că am renunţat şi-am revenit la bagajul construit pe loc. Un proces mult mai palpitant.

Pentru excursia la Berlin am aşezat lucrurile în două grămezi: una conţinând ceea ce trebuia neapărat să am la mine şi una cu ce mi-aş fi dorit să iau. Am promovat la final câteva lucruri din grămada 2 în grămada 1. Între timp am făcut nişte poze de pe geam. Asta-i una din ele, cu diferite valori ale vitezei instantanee de deplasare.

sâmbătă, 1 mai 2010

1 mai muncitoresc

La frizer era deschis azi, în mod ciudat. O doamnă o aranja la păr pe altă doamnă. 
- Hej, zic prietenos.
- Hej, zice zâmbind şi doamna frizer.
- Aş dori şi eu o tunsoare, vă rog.
- Ah ... nu se poate azi ... dânsa e o prietenă ...
- Nu vreţi să ne-mprietenim?

O să merg netuns la petrecerea de ziua şefului.

Ah, şi ieri n-am fost impresionat. Un foc cam timid şi destul de multă lume adunată la nişte concerte de muzică care nu mi-a plăcut. Dar lor le plăcea.