duminică, 15 august 2010

Alergarea de la miezul nopţii

În jurul meu e o mare de lămâi în mărime umană. Toţi purtăm tricouri galbene fabricate în Cambodgia.

Pantoful drept e prea strâns. Lărgesc un pic şiretul. Acum e prea larg. Îl strâng la loc. E iar prea strâns. Mă-mpac cu ideea.

Începe să se audă muzică. Din ce în ce mai tare. Nişte fete dansează pe o scenă minusculă lângă drum. Cineva declanşează un pistol, semn că putem începe s-alergăm. Dar este imposibil. E plin de lămâi.

Încep totuşi să mişc din picioare. Cineva mă calcă pe călcâi şi-mi deface pantoful cu pricina. S-a dus naibii aranjamentul. Nu mai contează.

Încep să mă strecor printre oameni. Nu se mai aude muzică. Se aud doar paşi. Din când în când cineva strigă ceva de pe margine. 

Pe un pod e un afiş care zice că mai sunt doar 7300m. Halal încurajare. Practic zice că suntem încă la început. Nu mă impresionează negativ, dar nici nu mă motivează.

Cineva în faţa mea miroase a transpiraţie. Folosesc prilejul ca pe o motivaţie să accelerez. A fost una din cele mai calde zile din an.

Unii deja au obosit şi au comutat pe mers. Încep să calc pe nişte pahare din plastic aruncate pe jos, şi observ un stand cu apa în apropiere. Îl ignor, n-am timp. 

Încă e înghesuială. Mă întreb dacă şi când se va împrăştia mulţimea. Mi se pare că mă mişc în lateral mai mult decât înainte. O trupă cântă live pe o scenă.

Începe urcuşul. Majoritatea încetinesc. Încerc să menţin ritmul. Pe alocuri drumul se îngustează şi nu pot face altceva decât să reduc viteza. Schimbările de ritm îmi consumă din energie. Altă trupă cântă live pe o scenă.

Intrăm pe o porţiune mai largă. O folosesc drept prilej să înaintez prin mulţime. Dau de un miros plăcut de parfum feminin. Zăbovesc niţel în spatele purtătoarei cât să-mi revin după sprint.

"N-am găsit nici un mesaj în nici un fel de sticlă/Cred că nu există/Da' prietenii îmi zic: Insistă" îmi cântă Paraziţii în căşti. Alt stand cu apă. Trebuie să mai fie doar vreo 3km până la final, aşa că-l ignor şi pe ăsta. "Vagabonţii doar trag, trag, trag". Trag şi eu la deal. Altă trupă cântă live pe altă scenă.

Pe la Slussen îi văd pe margine pe Radu, Anca şi Dace. Ei nu mă observă. Îi ating din mers pe umeri şi-mi însuşesc nişte chiuituri pe care le aud în spate. Am avut şi eu suporteri pe traseu.

Trec de ultima curbă şi văd în depărtare luminată poarta de la linia de sosire. Strada e largă, e mai mult spaţiu. Sprintez, dar obosesc după vreo 200m.

Trec linia de sosire. Multă lume buluc. Transpiraţia fierbe în aer. Primesc o banană şi-o medalie, în timp ce absorb lacom orice gură de aer neîncălzit.

Stockholm Midnightrun 2010.

3 comentarii:

violeta-popescu spunea...

1. Sigur era Cambodgia? Putea foarte bine sa fie Romania.
2. Cate grade erau? Aici 40 la umbra ;)
3. Vad o poza. Ai alergat cu aparatul foto si cele 3-4 obiective? :P

Paul Marculescu spunea...

1. Scrie pe guler pe interior.
2. Erau 60 printre picioarele alergatorilor. Cine te pune sa stai la umbra?
3. Vezi ce poze misto face mobilu' meu!? :-P

Violeta spunea...

1. Smart ass:P
2. Stau la AC mah
3. Vai, tu postezi poze facute cu mobilul? :O Sunt revoltata.

Trimiteți un comentariu