miercuri, 4 mai 2011

Timpul trece, pietrele rămân

Îţi aminteşti că acum doi ani ai fost într-o excursie cu maşina. Ţi-ai luat liber lunea, că excursia se revărsa peste weekend. Şefa a mârâit, dar a acceptat. Nici ea nu-şi mai aminteşte c-a mârâit, a fost doar o mârâială obişnuită.

Vremea a fost superbă, cu de toate, nişte ploaie, dar lejeră şi doar pentru vreo oră. Oricum erai în maşină, pe drum. Îţi aminteşti soarele din restul timpului, ochelarii care colorau insula în portocaliu, senzaţia dată de ieşirea din oraş.

Îţi aminteşti de asemenea cum stăteai c-o pătură pe tine afară seara, la un foc, şi beai bere cu ceilalţi, hlizindu-te cum unii dintre ei urinau direct în marea aflată la 20 metri. Cine naiba-şi mai aminteşte cât a costat maşina închiriată? Sau asta:
- Luăm o maşină şi facem o excursie de vineri până luni în Öland?
- Ehh... mă iei prea din scurt aşa ... nu pot să-mi iau luni liber, am o super şedinţă.

Road to the cottage