vineri, 17 iunie 2011

Filmul, solistul şi iluminarea

Pe vremea când aveam televizor l-am pornit într-o seară şi m-am pomenit în mijlocul unui film cu iz est-european şi Elijah Wood. Un american cu aspect dubios umbla pe nişte drumuri care păreau a fi dintr-o fostă ţară sovietică. Îl însoţeau doi localnici, unul tânăr îmbrăcat într-un stil vestic, dar perimat şi unul în vârstă și morocănos, şi un câine care nu părea prietenos.

Din motive pe care le-am uitat a trebuit să mă întrerup din vizionare înainte de final. Mi-am făcut o notă mentală să-l văd cândva în viitor. Am uitat şi de nota mentală.

La începutul săptămânii am fost la un concert Gogol Bordello în Gröna Lund. Urmărindu-l pe Eugene, solistul vocal, cum irosea pe scenă o sticlă de vin,
mi-am amintit de filmul pomenit mai sus. Figura comică de sub mustaţa și pletele consistente aducea cu personajul din film, tânărul aflat cu un pas în urma modei. Motivul, pe care l-am aflat mai târziu, este că sunt aceeaşi persoană.

Everything Is Illuminated. Remarcabil.

 
Eugene Hütz interpretând Alcohol în finalul concertului. De mare valoare.  

joi, 9 iunie 2011

Diacriticele demodate

Când m-am înregistrat ca rezident în Suedia mi-am trecut numele cu ă, de la Măr. Funcţionarul care a procesat cererea s-a uitat probabil nedumerit la căciuliţa de pe a şi a încercat să găsească ceva similar în suedeză. Opţiunile sunt å sau ä. A câştigat cea din urmă, aşa că m-am pomenit cu alt nume în acte. L-am schimbat mai târziu în varianta cu a, fără diacriticele româneşti creatoare de confuzie suedeză.

De curând a apărut din nou unul din momentele în care statul român îmi mai vâră nişte beţe-n roatele angrenajului care-i bagă bani în vistierie. Drept urmare azi m-am îndreptat către ambasadă, cu textul unei procuri scrisă frumos cu diacritice, în limba română.

Am intrat în secţia consulară unde m-a întâmpinat un sunet puternic ca al unei alarme auto. Un aparat pus strategic la intrare anunţa o nouă prezență în incintă. Anunţa tot cartierul. Zgomotul m-a făcut să mă simt ca un hoţ surprins în miezul acţiunii. Am închis uşa şi-am făcut un pas înăuntru, pe teritoriu românesc.

Linişte. Nu era nimeni în minuscula sală de aşteptare. Nu era nimeni la ghişeu. Era afişat în schimb un număr, pe ecranul unui aparat suspendat ameninţător deasupra unei uşi. Pe perete exista o foaie care invita lumea să ia un număr de ordine. Rola cu numerele de ordine lipsea din aparat. M-am simţit ca acasă, era şi înnăbușitor de cald.

Aştept câteva minute. Nu apare nimeni. Întind un picior între senzorii aparatului de la intrare care se sesizează: HOŢUL, HOŢUL, HOŢUL. Nimeni. Ies, mă duc spre intrarea principală în clădire, întreb de dl. consul. "Vine imediat, e probabil ocupat cu ceva." Mă întorc spre aparatul ţipător. Consulul venise între timp la ghişeu.

"Aparatul asta face un zgomot de-am crezut c-am intrat unde nu trebuia."
"Da, păi aşa trebuie, ca să auzim din spate când intră cineva și să venim la ghişeu."

Ridic blocat din umeri şi demarăm schimbul de acte. Domnul scoate un registru imens care îmi aminteşte de catalogul din şcoală şi notează ceva în el. Un monitor CRT de 15 inch stă adormit pe un birou ros de vreme. Or fi îmbătrânit împreună. Domnul scoate un caiet mai mic, cu colţurile îndoite. Îl deschide la o pagină cu un tabel trasat cu pixul şi îmi notează datele din buletin. Monitorul moţăie pe biroul vechi.

La final plec cu o foaie cu text pe ambele părţi. Pe o parte textul procurii, scris conştiincios de către mine cu diacritice, iar pe partea cealalta textul oficial de la consulat, fara diacritice, in limba romana.

Las-o bă că merge-aşa.